Arhivele lunare: Septembrie 2012

Cel care a murit cum nu a vrut.

Standard

Nimic nou si nimic schimbat. Totul in mintea sa ramasese la fel, si stia ca acolo, inauntru, cumva se punea praful peste modul sau de gandire. Peste toate ideile lui si peste toata filozofia sa de viata. Ca ramasese, intr-un fel, el, desi acum nu mai era acelasi. Ii era complicat sa inteleaga, la fel de greu cum se chinuia si sa deschida ochii dimineata fara sa se mai loveasca cu privirea de aceeasi camera alba .

Dar ce-l deranja mai tare era faptul ca stia ca el poate gandii si ca poate decide singur si totusi nu o facea. Ii era mai comod sa stea pur si simplu, legat de banalul dar omniprezentul non-sens. Se facea ca el nu stie pe nimeni, desi ii cunostea pe toti. Cumva, parca fiecare persoana era una singura care pur si simplu avea clone. Nimic nu ii deosebea si nimic nu ii scotea in evidenta, dar parca tot nu dorea sa le tipe in fata ca sunt niste copii.

Ajunsese intr-o stare deplorabila. Cu fiecare secunda care trecea, parca tot mai greu ii era sa vada aceleasi progenituri ale companiilor. Parca cu fiecare om care trecea prin fata tot mai bolnav se simtea. Oasele il dureau si parca pielea statea sa i se crape pur si simplu, in absenta sangelui pe care l-a devorat mai inainte prostia. Inauntrul sau striga vechiul ego, cu toate acele idealuri ale sale. Inainte ura societatea cu toate etichetele sale, cu toate ideile prestabilite si de neschimbat, dar acum ajunsese fix cum nu-si dorise.

Pareri diferite? Ce sunt alea? Se mananca cumva? Alt stil de imbracaminte? Sigur trebuie sa fii un extraterestru, pentru ca nimeni altcineva nu ami poarta asa ceva! Respect? Cultura? Ce sunt astea, cumva niste medicamente?

Se prinse cu mainile de cap si incepu sa tipe. Parca totul in jurul sau nu mai era la fel, parca doar gandurile sale se auzeau in acea camera si asta il facea nebun de legat. Dar, prin tot ropotul de urlete nebune si dureroase, chitai si bufnii in ras. Nebun , da. Asta era. Un om bun de ospiciu, doar pentru ca nu gandise. Deschise geamul, tragand de el cu ambele maini si privi afara. Oamenii misunau pe strada. Tot acei oame- … clone. Se apleca mai mult peste geam, si mai mult, apoi isi dadu drumul in strada. Curand, corpul sau se lovi de pamant si murii, in acea balta de idei neatinse demult si tot in corpul acelei persoane care s-a straduit toata viata sa nu ajunga un biet soarece al societatii, si fix la sfarsit a dat-o in bara.

 Gandeste! Ai putea omori pe cineva daca nu o faci!