Desigur, eu, subsemnata ‘Devii’ sau ‘Axel’ – pentru cei ce mă cunosc -, a revenit cu un post nou. Fiecare înţelege ce vrea, însă sper să vă daţi seama de „mulţumirea” mea pe care vreau s-o expun în această postare.
Zilele acestea, ne-am pierdut vremea în parcul e la grădiniţă. Ca în orice altă zi. Doar fete. Nimic nou. Stând noi în leagăne şi discutând, apar un grup de 5-6 tipi ( clasa a 7-a, maxim ). Alergându-se ei pe acolo, şi noi nebăgându-i în seamă, găsesc un cotor de măr. Şi-l arucă în noi, din ” greşeală ” . Apoi îl iau, şi repetă acelaşi lucru de încă vreo 2 ori. Înjurându-i în gând, ne îndreptăm spre ieşire.
Ieri . Duminică. Aşteptam în staţia de tramvai. Nu era foarte multă lume, dat fiind faptul că era abia ora zece. Ne îndreptăm spre copertină. În dreapta noastră, doi tipi care stăteau pe bări. Se uită la noi şi, aproape râzând, spun ceva de genul : ” Ce face fetele? Staţi pe bară ? ” iar eu, abea abţinându-mă, rânjesc foarte amuzată.
Acestea sunt doar două lucruri ce mi s-au întâmplat zilele astea. Unii chiar n-au văzut fete în viaţa lor? Săracii. Lăsaţi un comentariu dacă vi s-a întâmplat ceva asemănător.
loool:)):)):))
lool:)):))
da frtee, adik pare ciudat sa arunci cu un mar in cnv =))))) 😐
E plină ţara de specimene din astea >_>. Nu mai scăpăm de ele =)))))).
True, very true . Şi acum, am întâlnit alte specimene d-astea . :))
Lol :))
Din nefericire păţesc kkt-uri d-astea destul de des. Măcar de s-ar limita doar la fluierat. Aş putea trece pe lângă fără să bag în seamă şi să-mi continui drumul. Dar nuuu… că ei sunt prea ‘cul’ şi trebuie să-ţi bage şi-o replică d-aia de ‘corazon’ care să te dea pe spate.
Sunt aşa sătulă de specimene de genul şi de replicile lor expirate -.-
Să ştii că . Dar sunt de admirat : au replici noi . Cel puţin aşa am observat *rolling on the floor*
Dap, replici d`alea furate de pe net =)). Inteligentii de ei, mancai`ar mama xD *lol*
Imi pare rau ca baiat ca „rasa masculina” are asemenea specimene. E foarte trist,imi pare rau pentru fetele ce cred ca toti baietii sunt asa. NU ASA SE FACE!! 😐
Imi vine sa ii calc in picioare,asa,fara motiv,doar din simplul fapt ca se compoarta de parca le merge pentru orice proasta. Defapt,ei cred ca fetele-s proaste si le cad toate la mana lor,e FALS. In locul lor,m-as gandi de doua,de trei,de patru,de sapte ori si tot nu faceam asta. Trist,pacat ca majoritatea sunt asa marlani.